miercuri, 17 februarie 2010

Cei trei boschetari

Daca as analiza imaginea asta (de la jumatea textului) ca pe o metafora (cum dealtfel fac) as zice ca copiii astia sunt, o sa creasca si o sa moara. Prin analogie cu trei elemente: ei, scarile si liniile paralele de sus.
In mod normal ma duce imediat gandul la sanse si probabilitati, cu variabile ce tin de loc, timp, familie si individ. M-am nascut acolo, ieri, intr-o familie de boschetari si sunt foarte prost.
-Ce pot sa-mi mai doresc de la viata?
-Coca-Cola.
Pot asadar spune ca metafora asta poate fi privita de o persoana indeajuns de creativa, ca o axioma. Asa e si gata.


Ma intrebam azi la birou la un moment dat de ce oare nu s-a descoperit pana acum nici o icoana care trage basini? Sa plateasca credinciosii bani grei pentru o mostra minuscula de gaz de esapament sacru, pentru ca in caz de ananghie, sa desfaca pur si simplu recipentul si sa inhaleze duh sfant, scapator de probleme, iertator de pacate, invietor de morti, datator de viata vesnica, samd.
Dar poate latura umana a zeitatii nu e tocmai aia care sa aiba nevoie la baie vreodata.

Fac ce fac si iar ma iau de alea sfinte, poate din cauza ca nu cunosc asa multi oameni cu care sa ma cert, sau din cauza ca e cel mai la-ndemana loc unde sa-mi las libera imaginatia.
Cand sunt serios, pot spune ca religia a venit ca un echivalent pentru oamenii care nu stiu sa iubeasca, ca o frica pentru cei ce nu pierd nimic in lupta cu legile, ca un prieten pentru cel singur. Un epsilon - o cantitate pozitiva neglijabila care ne umple goluri aleatoare. E un lucru genial care din pacate cade prada marketingului (prost!).
Nimic nu-ti mai zic, ma bag in pat, acult Pink Floyd.