Trebuie sa recunosc ca o buna parte din mine s-a invartit si se invarte in jurul credintei, iar mai demult se invartea in jurul cozii - sau al religiei. O vaga explicatie ar fi, anume ca m-am nascut la Breaza intr-o familie de preoti, tatal si unchiul meu fiind fii care au intrerupt 600 de ani, generatie dupa generatie de fete bisericesti mai mult sau mai putin importante.
Unul dintre cei 4 vecini (cu tot cu vecinul de sus, de pe terenul nostru nationalizat) ai copilariei mele a fost biserica, construita si ea de un stramos, pe terenul lui. A vrut, vorba aia, sa-si faca si omul un business.
Cand bunicul meu - Constantin Opris - a vrut sa plece in excursie cu scoala la Viena, tatal lui - Vasile Opris - i-a spus ca-i da voie daca ii face o cerere scrisa in limba latina, fara greseala. Dictata de fratele lui, Mihai Opris, scrisoarea a luat nota 10, pa pa! Mihai Opris, la 23 de ani, sublocotenent, licentiat in Drept si absolvent de Litere si Filosofie s-a hotarat sa nu-si paraseasca statia de transmisiuni de la Cotul Donului, desi fusese anuntat ca a cazut frontul, asadar a fost taiat in doua, cu drag, de mitralierele fratilor nostrii Rusi. Constantin Opris si-a luat doctoratul in Filosofia Religiilor la Strasbourg, s-a dus la o mica relaxare in camp cu domiciliu obligatoriu, dupa care, in drum spre casa, a facut escala la Sighet impreuna cu fraierii timpului.
Deci obligat intr-un fel sa gandesc, la un moment dat am ales sa nu cred in Dumnezeu, sau mai degraba nu in clasica lui reprezentare, crestina, palpabila sau singulara, mintea mea n-a putut nicicum sa rafineze concluzii, a trebuit sa-mi asum un drum.
Ce inseamna ca exista o "filosofia religiilor"?
Si totusi mai preotilor, mamelor, babelor, taranilor, tu, oricare... intreaba-te daca nu cumva cred mai mult ca tine, oricare eu
