luni, 14 septembrie 2009

Urmari

De ceva vreme nu mai fotografiez, legatura mea cu aparatul foto, inevitabila cateodata, are (totusi) la ora actuala o forma predominant ideologica. Un an urat, impreuna cu resetarea in sistem data de selectia de imagini pentru sait mi-au pus camera pe birou si mi-au paralizat legaturile neuronale dintre ochi si degetul aratator de la mana dreapta.
Asadar, cuminte, atunci cand am timp, ma gandesc... la fotografie. Insumez idei, pun lumina, dau contrast, calculez expuneri, echilibrez volume, suprapun planuri, jonglez cu perspective. Cand totul e pregatit si ma multumeste, click! se aude undeva in interiorul stomacului, ochii sunt inchisi in ceata, bucurosi c-am mai batut un cui in rama urmatorului cadru pe care o sa-l vada...


vineri, 11 septembrie 2009

L-am atins

Noul, cel mai nou, ultimul meu sait e online. La inceput era proiectat sa aiba si o sectiune cu ceva "despre mine", insa am scos-o din lipsa de inspiratie. Vroiam sa pun macar un cv, insa nu-mi caut de lucru, plus ca nu cred ca cineva poate sa-mi ceara un shooting de advertising dupa ce imi vede saitu... decat daca are coaie, cel putin din cand in cand (femeie fiind).
Asadar, vroim sa-mi refac saitul, in consecinta m-am apucat de scormonit prin harduri. Dupa ceva timp, acum vreo doua luni am terminat selectia... si m-am desumflat. Nu-mi dadeam seama de ce as vrea sa-l mai public, am vazut ce am facut, ce fac, cum fac, mi-era suficient. Recensamantul avusese loc.
Dar pana la urma, usurel, a aparut online (multumesc Cristian!), incarcat cu ce-am facut eu in ultimul an-doi (in special): m-am plimbat intre munca si casa, cu familia in parc, prin Berlin, Iasi, Cluj, la metrou, la Breaza, la matusa acasa, cu aparatul la gat si film alb-negru (rar color) in el, fotografiind ce-mi place, cand si cum imi place.
Aseara-mi spunea un prieten ca ar vrea sa mai stam de vorba, el traind in Galati acum, insa pana apucam sa facem asta e bine macar ca poate sa-mi vada saitul, mai aude p-acolo ce zic. Imi place sa cred ca pot comunica cuiva ceva in felul asta. Cuiva in afara de mine.
Cred ca cel mai sincer raspuns pe care mi-l pot da la intrebrea "de ce fotografiez?" e ca ma fascineaza sa ma descopar, oarecum strain, intr-o fotografie. Sa ma vad pe mine de maine de peste o luna sau un an, astazi, acum! - ma gadila deci mai mult sa-mi simt evolutia ca individ, decat sa creez niste romantice bucle temporale, acestea din urma functioneaza mai degraba ca o pensie privata, pentru cand oi avea.. timp.

Intr-o perioada credeam ca pot sa fac pentru oameni mai multe decat Iisus (baiatul ala.. fiul lui Dumnezeu, de traieste colo sus) asta fiind in perioada mea de ultraidealism radical-extremist. Acum insa-s cu picioarele pe pamant, imi doresc doar sa va infig in piept o fotografie si s-o rasucesc adanc!