sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Amantes amentes

Am vazut o emisiune pe Discovery in care se incerca sa se explice sentimentul de dragoste. O mare parte a concluziilor au fost legate de aspecte chimice, reactii si raspunsuri ale corpului nostru, sub influenta unor substante pe care le secretam, de exemplu, atunci cand vedem persoana pe care-o iubim.
Finalul investigatiei a lasat, bineinteles, un semn de intrebare, mai mare decat cel initial... nu-mi mai amintesc dupa ce fraza era pus.

1 = 1+1
1+1 = 2 > 2
2-1 = 1/2



joi, 27 noiembrie 2008

In general

Daca un lucru imi atrage atentia in vreun fel, astfel incat sa vreau sa-i fac o fotografie, incerc in primul rand, compozitional sa scot ce se poate mai bine (relativ) din el. Mi se pare important atunci cand duci aparatul la ochi, sa compui orice cadru, chiar daca il tragi numai pentru a-l arata unui copil de 4 ani.
La inceput, pentru mine conta un singur lucru in afara de expunere: sa am obiectul-subiect exact intr-un punct din treimea de aur. Atat! Pe parcurs, punctelor alora li s-au mai alaturat cateva linii, rigiditatea compozitiei a inceput sa se inmoaie, sa se armonizeze un pic, atat cat sa-mi pot permite sa indrept aparatul spre subiecte proprii, cele pe care vreau sa le fotografiez, nu cele pe care pot, sau mi-ar fi simplu sa le fotografiez.
Spunea Adams, legat de compozitie, ca fotografii trebuie sa puna ordine in haos, sa se descurce cu ce li se da (in fata ochilor), spre deosebire de pictori - care-si pot imagina ce vor intr-un tablou. Mie unu, mi-e mai simplu sa ma descurc cu ce vad; oricata imaginatie as avea, mi-e bine ca sunt nevoit sa raman cu un picior, o mana sau un deget in concret - pe pamant (ai baltoaca aia si atat! Fa-i ceva!) + ca pe o panza, cu pensula, as ajunge sa fac schite decente in acelasi timp cat mi-ar lua sa ajung sa joc fotbal la real madrid.

Mi se intampla uneori sa ma uit la o scena, iar din momentul in care iau aparatul in mana, pana il ridic la ochi, compozitia sa se asambleze ca un puzzle; oamenii se duc unde le e locul, liniile ii conduc, ii incadreaza sau protejeaza, pe o scena goala, apare o silueta de caine si o umbra de om, timisi de la depozitul de recuzita. Ma intereseaza acum proportiile, balansul imaginii, stiu care-i subiectul, ii caut un fundal potrivit... ah, cand ma uit la o fotografie a lui Brandt, ma simt ca atunci cand privesc cerul de la Breaza. Daca sunt asa mic, dar inca evoluez, nu poate sa fie decat frumos, nu?!

Sunt mult mai multe fotografii pe care nu le fac, decat cele pe care le fac. In lipsa de timp sunt si ele bune totusi... ca exercitiu teoretic.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Cum a inceput?

- Pai cred ca atunci cand mi-a dat tata cea mai complexa jucarie (de oameni mari) pe care o vazusem vreodata: un aparat de fotografiat Zorki 4, la varsta de 6 ani. Primele poze i le-am facut lu' sora-mea mica, bebeu pe atunci, dupa care am avut hobby -ca orice japonez- pozatul, pana pe la 22-23 de ani...
- Cum o sa se termine?
- Odata cu mine.
- Drum bun!

Asta are, asta n-are, care-i aia marcatoare?

M-am intrebat de cateva ori zilele astea, ce anume face pentru mine o fotografie sa-mi placa. Cred ca sunt mai multe criterii pe care ar trebui impartite imaginile, primele doua variabile ale ecuatiei fiind aspectul compozitional si cel ideologic - daca nu cumva suna prea pretentios.
- Pentru cine?
Spunea Kertesz, dezamagit, ca (facea referire la editorii de la Life) ceea ce primeaza la o fotografie la ora actuala (deja trecuta si accentuata) e tehnica impecabila, pusa in fata capacitatii unei imagini de a "vorbi" singura. "Pozele tale spun prea multe povesti, avem redactori care se ocupa de asta". Bun, deci ca sa fim in pas cu moda, trebuie sa constatam fotografic, nu sa relatam.
Imi pare rau sa vad ca marea majoritate a oamenilor care folosesc aparate de fotografiat, are ca ideal, sa ajunga la nivelul de a "constata" (cat mai) corect o imagine, marile probleme ale cautarilor lor sunt de natura tehnica, la cei evoluati - compozitionala si foarte rar ideologica.
Exista o alta latura, la fel de nepretioasa, cea in care conceptul imaginii este cautat cu disperare, nevoia de soc vizual, conflict fatis, carne, ura, sange, etc.
Toate astea de mai sus, din cauza scopului in urma caruia se aude click! He he!

O FOTOGRAFIE e aia de care nu ma plictisesc, e aia in care lipseste cu desavarsire fata cu parul semi-ud care-si baga degetul inelar intre buzitele fierbinti.
-lista ramane deschisa pentru inca 76,3 linii de ghidaj

duminică, 16 noiembrie 2008

Haloween

A ajuns si la noi Haloween.
-Salut
-Salut, ce faci?
-Beau cateva pahare de vin, whisky si campari si fac poze.
-Ok, ai grija sa nu-ti patezi costumul de Batman.
Hey, Batbrain, have you ever danced with the devil in the pale moonlight?

vineri, 14 noiembrie 2008

Asii campaniei electorale

Care cu cine voteaza? Cine voteaza cu altcineva, voteaza la fel ca data trecuta de fapt, e perpetum mobile de ultima speta a politicii din romania (cel putin).


Ca dintr-o multitudine de candidati, nu cred sa fie unu mai breaz, sau mai rosu...

duminică, 9 noiembrie 2008

Cu calul nu va mai place?

Sau "Dau regatul meu pe-un SUV"
Am fost placut surprins la un moment dat, cand am vazut pe National Geographic, un spot despre un fotograf specializat in cai. Surpriza a fost datorata faptului ca nicidecum nu ma asteptam sa poata ajunge cineva asa departe, fotografiind exclusiv un singur subiect. Dupa care, vad la agentia unde lucrez un alt fotograf (Hiroshi Ichikawa) - "Photographer specializing in Mount Fuji". Cum ar veni: meniul zilei - cal, specialitatea casei - muntele Fuji; sau invers. BRAVO!

Scara rulanta metrou Universitate.

Eram in Iasi la niste prieteni, faceam o selectie de fotografii pentru o prezentare la cursul tinut de Dan Mititelu. Imi spune cineva:
-Vad ca pentru tine conteaza foarte mult cand ai facut fotografiile, cine e in ele...

DE CE FOTOGRAFIEM?


Si legat de asta oarecum, spunea Bill Brandt intr-un interviu, ca i-a fost foarte greu sa faca o serie de fotografii (nuduri) pe plaja, pentru ca avea un aparat fara declansator (shutter) asa ca trebuia sa puna si sa ia mana din fata obiectivului pentru a expune.
Nu pot sa nu ma intreb: daca ar fi numai modelul ala de aparat de fotografiat pe pamant, cati dintre noi/voi ati mai fotografia? Imaginati-va o lume fara braketing, fps, histogram, af, white ballance si filmele de iso 200 sa fie cum era pentium 4 pentru HC 90.

-Ce timp de expunere ai folosit in poza asta?
- 1/1250
- Cum, asa.. fîl-fîl?

Restaurant "La coada"

Care e cea mai lunga coada la care am/ati stat? Dar cea mai deprimanta?


Imi aduc aminte ocazional, cum aratau (la televizor) vitrinele magazinelor vizitate de tovarasu' Nicolae Ceausescu.
Nu cred ca am mai resimtit vreodata asa un belsug, bolnavicios chiar, senzatia de putere uriasa a unui om. Tarabele alea impecabil aranjate, erau ale lui Ceausescu, fara sa le detina la propriu.
El dadea din deget si se darama manastirea Vacaresti, aparea un aprozar in loc, dadea din deget iar, disparea si aprozarul + 7 ha de padure, putea gesticula constructii maiastre in mintile multor arhitecti, precum un dirijor. Am auzit de la unii preoti ca putea sa mearga si pe apa.
Toti, inclusiv eu - un pusti de 6 ani - stateam frumos aranjati pe taraba comunismului.
Banuiesc insa ca, spre deosebire de acum, atunci era mai putin probabil sa gasesti rosii amestecate cu castraveti, carne de porc cu carne de vita... cel putin in fata... blocului

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Sa dam din mana la luna

Ce se intampla daca nu respecti semnul de acces interzis?

E posibil sa te rastorni.



Titlu

Inca mi se pare ca in pod era o cruce.

miercuri, 5 noiembrie 2008

TESTicul

Imi trebuie un inceput, brusc, sfarsitul unui text publicat intr-o revista care bate contra Vantului prin Cluj:
"Cred ca am ajuns prea tarziu in Vama Veche. Ma bucur ca am ramas cu o fotografie, am facut-o printre doi bisnitari, in timp ce stateam pe varfuri intre cioburi de sticla, ferindu-ma de un Touareg."


Acum, situatia nu e chiar asa dramatica, in sensul ca mai am vreo doua fotografii din Vama, de data asta, facute la distanta de un an (sau doi, n-am idee) de prima. Mult mai relaxa(n)ta atmosfera, cred ca am prins o conjuctura astrala favorabila + un grup de prieteni dragi cu care sa stau. Jumatate din ei se vad in fotografia urmatoare, cealalta jumatate statea in umbra prea adanca pentru slideurile mele si aparatul mahmur.