miercuri, 25 aprilie 2012

Portret sau portret



Puteam sa pun, pentru ca am, o poza idilica cu bunica, o icoana a ei. Insa in mare masura, dupa mintea mea, asta ar fi dezumanizat-o.
Des vad si astept oamenii carora le fac poze sa atinga un fel de impasibilitate in fata mea sau a oricui. Nu vreau sa interactionez cu ei, vor avea o legatura numai cu cadrul, cu ce e in jurul lor si nu vad. Pentru ca sunt captivi intre forme ce nu le apartin, singura lor posesie reala e propriul suflet.
Suflet pe care aici bunica il contempla, in care se reflecta, care i se umbreste pe perete gata sa paraseasca incertitudinea vietii, inconjurand un corp prea mic sa-l mai incapa.
Sufletul ne e trecut prin trecut, exista intr-o realitate pe care nu o putem intelege si la care nu avem raspuns, va fi in viitorul nostru cel fara de constienta, nu va mai avea dragoste sau amintiri, tot ce putem defini acum ca viata sunt numai transformari ale lui, neechivalente logicii posibile, dar valide intr-un sistem nou, cosmic sau dumnezeiesc.
Eternitatea exista in aceasi masura cu nimicul, macar pentru simplul motiv ca le putem rosti ca cuvinte. Vom fi inexistenta, insa vom fi.

Niciun comentariu: